
Oficialii clubului Real Madrid au precizat ca s-au inteles cu gruparea Werder Bremen pentru transferul internationalului german Mesut Ozil.
“Real Madrid si Werder Bremen au ajuns la un acord pentru transferul jucatorului Mesut Ozil“, au mentionat acestia.
Informatia a fost confirmata si de gruparea Werder Bremen, la care Ozil a evoluat in ultimii doi ani.
Mijlocasul de origine turca a fost transferat la Werder Bremen in ianuarie 2008, in schimbul sumei de 4,5 milioane de euro, de la Shalke ’04.
Werder Bremen a fixat la 20 de milioane de euro pretul lui Ozil, care era dorit si de FC Barcelona si Manchester United.