“Portocala mecanica” a invins vineri Brazilia in sferturile de finala ale Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud. Scorul a fost deschis de Brazilia in minutul 10 prin Robinho, acesta fiind si scorul primei reprize dominata de brazilieni. Imediat dupa pauza olandezii au reusit sa egaleze, ajutati insa de un brazilian, Felipe Melo, care a trimis mingea in propria poarta. A venit apoi minutul 68, cand Olanda a preluat conducerea, prin golul marcat cu capul de Sneijder in urma unei lovituri de la colt. Dupa alte 5 minute, Brazilia a ramas in inferioritate numerita dupa ce Felipe Melo a primit direct cartonasul rosu. Din acest moment Brazilia a incercat sa egaleze, dar atacurile au fost slabe. Scorul ar fi putut fi mai mare daca olandezii ar fi fructificat cateva sanse avute pe finalul meciului.