Federaţia Română de Polo a decis ca echipele clasate pe locurile 1-4 (CSM Frigo Conti Oradea, Dinamo, Steaua şi Rapid) să dispute şase turnee finale pentru stabilirea configuraţiei la vârf a Superligii Naţionale de polo. Asta, după ce în urmă cu trei săptămâni hotărâse ca în play-off să aibă loc patru turnee!
Trei turnee sunt programate la Oradea, două la Bucureşti şi unul la Izvorani. Datele de desfăşurare sunt următoarele:
1. 19 – 21 martie 2010, Bazinul Olimpic Izvorani
2. 26 – 28 martie 2010, Oradea, Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu”
3. 14 – 16 mai 2010, Bucuresti, Bazinul Dinamo
4. 21 – 23 mai 2010, Oradea, Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu”
5. 28 – 30 mai 2010, Bucuresti, Bazinul Dinamo
6. 4 – 6 iunie 2010, Oradea, Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu”.
La finalul sezonului regulat, CSM Frigi Conti se află pe primul loc cu 54 de puncte, fiind secondată de Dinamo, cu 50 de puncte.
Cât priveşte grupa 5-8, în care se regăsesc AMEFA Arad, Sportul Studenţesc, Poli Cluj şi Crişul Oradea, sunt programate trei turnee, la Bucureşti, Arad şi Cluj.
1. 13 – 14 martie 2010, Bucureşti, Bazinul Floreasca
2. 17 – 18 aprilie 2010, Arad, Bazinul Delfinul
3. 8 – 9 mai 2010, Cluj-Napoca, Bazinul Politehnica.
